Контроль качества

LABORATORUL CENTRAL DE ÎNCERCĂRI  funcționeaza în cadrul SA „Bucuria” și este amplasat pe adresa: MD 2004, mun Chişinău, str. Columna,162; tel: (37322)89-53-27 şef de laborator, (37322) 89-53-35 specialiştii laboratorului; fax: (37322) 29-56-96; e-mail: lab1@bucuria.md. 

Încă din anul 1996 Laboratorul Central de Încercări și-a înaintat obiectivul de a demonstra că funcționează într-un sistem de management, că are competență tehnică înaltă și poate genera rezultate valide din punct de vedere tehnic. Obiectivul a fost îndeplinit și Acreditarea inițiala, conform cerințelor standardului internațional SM SR EN ISO/CEI 17025 laboratorul a obținut pe 25 decembrie 1996. Pîna în prezent Laboratorul Central de Încercări menține, îmbunătățește continuu un sistem de management în conformitate cu cerinţele standardului SM SR EN ISO/CEI 17025:2006 şi aplică în activitatea proprie documentele specifice elaborate de EA, ILAC, standarde naționale și internaționale, regulile şi procedurile MOLDAC, inclusiv şi cerințele Sistemului Integrat al Managementului Calităţii şi Siguranţei Alimentelor (ISO 9001:2008 şi ISO 22000:2005). 

Laboratorul Central de Încercări este acreditat de către Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova „MOLDAC” (Certificatul de Acreditare nr. LÎ-060). Informația despre Domeniul de acreditare, numărul şi termenul de valabilitate al Certificatului de acreditare este gestionată de către MOLDAC şi poate fi accesată pe pagina web oficială a acestuia: www.acreditare.md în rubrica „Registre OEC acreditate”.
Laboratorul Central de Încercări din cadrul SA „Bucuria” a stabilit ca direcţie primordială de prima importanţă calitatea încercărilor executate, în acord cu cerinţele clientului intern şi ale reglementărilor aplicabile, referitoare la laboratoare de încercări.

 

Obiectivele principale ale politicii privind calitatea din cadrul LCÎ sunt:

  • menţinerea şi consolidarea prestigiului cîştigat privind activitatea Laboratorului Central de Încercări SA „Bucuria” în domeniul declarat şi verificărilor de laborator specifice pe tot lanţul tehnologic de producere a produselor de cofetărie (de la materia primă și materialele auxiliare recepționate la întreprindere până la producţia finită);
  • satisfacerea aşteptărilor, menţinerea încrederii clientului intern, prin demonstrarea capabilităţii laboratorului de a efectua încercări la nivel naţional şi internaţional, conform cerinţelor legale şi a cerinţelor de reglementare aplicabile;
  • asigurarea unui nivel înalt de calificare a personalului, cu menţinerea bunei practici profesionale, pentru realizarea calitativă a serviciilor de încercări în condiţii de confidenţialitate şi imparţialitate fată de clienţi.

 

Laboratorul Central de Încercări este deservit de personal instruit, cu o calificare înaltă necesară desfășurării activităților specifice din domeniul declarat. Specialiștii laboratorului participă la încercări de competență pe plan național, inclusiv și la scheme de intercomparare alături de alte laboratoare din Uniunea Europeana, pentru a-și evalua competențele profesionale, demonstrînd astfel calitatea rezultatelor furnizate. 
In final este important de menționat că, pentru performanțele obținute Managementul SA „Bucuria” a întreprins şi menţine o serie de acţiuni:

  • asigură imparţialitatea, independenţa şi integritatea personalului laboratorului, inclusiv excluderea oricărei influenţe exterioare asupra rezultatelor activităţii laboratorului;
  • asigură un nivel înalt de pregătire tehnică a personalului şi a dotării tehnice necesare pentru efectuarea încercărilor specifice, ținându-se cont de cerințele metodelor de încercări; 
  • alocă resursele necesare  pentru buna funcţionare a laboratorului de încercări şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de management.